Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Califcat
Lotul ISU Dâmbovița, pe podium la Competiția Națională de Descarcerare și
Acordare a Primului Ajutor Califcat
În perioada 8–11 iunie 2026, echipajul Inspectoratului pentru Situații de Urgență
„Basarab I” al județului Dâmbovița a reprezentat județul nostru la cea de-a XII-a
ediție a Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor
Califcat, desfășurată la Râmnicu Vâlcea.
Timp de trei zile, cei mai pregătiți salvatori din țară și-au pus la încercare cunoștințele, abilitățile și spiritul de echipă, în cadrul unor scenarii difcile, menite să
reproducă cât mai fdel situațiile reale din teren.
Salvatorii dâmbovițeni au demonstrat profesionalism, stăpânire de sine, coordonare și determinare, calități esențiale în misiunile reale desfășurate zilnic în
sprijinul celor afați în nevoie.
În urma desfășurării competiției, echipajul ISU Dâmbovița a obținut locul al
III-lea la proba „Descarcerarea din vehicule”, un rezultat care refectă pregătirea
continuă, implicarea și nivelul ridicat de profesionalism al colegilor noștri.
Echipajul ISU Dâmbovița a fost format din:
- maior Pisău Ion;
- plutonier adjutant Costache Marius-Cristian;
- plutonier adjutant șef Măruță Alexandru;
- plutonier adjutant șef Dumitrache Georgian;
- plutonier Marica Andrei;
- sergent major Gheorghe Florin-Mădălin;
- sergent major Mărăcine Adrian;
- sergent major Georgescu Adrian-Mădălin.
Participarea la această competiție reprezintă o oportunitate importantă pentru
perfecționarea tehnicilor de intervenție, schimbul de experiență între salvatori
și consolidarea spiritului de echipă.
Performanța echipajului dâmbovițean a fost susținută și apreciată de conducerea inspectoratului, domnul colonel ing. Cristian-Claudiu Florea, inspector șef
al ISU Dâmbovița, find prezent alături de colegii noștri la această competiție
națională.
Felicitări colegilor noștri pentru modul în care au reprezentat cu onoare ISU
Dâmbovița! Suntem mândri de echipajul nostru și de rezultatul obținut!



