Recomandări în contextul minivacanței de 1 Decembrie
Cu ocazia minivacanței prilejuite de Ziua Națională a României, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” va monitoriza permanent evoluția situației operative din teren, iar la nevoie vor f dispuse măsuri suplimentare pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților.
Zilnic, peste 140 de pompieri care încadrează mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.
De asemenea, pentru menținerea climatului de siguranță, misiunile afate în dinamică vor fi optim acoperite prin intermediul celor peste 100 de mijloace tehnice, inclusiv echipaje de stingere, echipaje de descarcerare și ambulanțe SMURD.
Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite în minivacanța de 1 Decembrie, recomandăm cetăţenilor să respecte următoarele măsuri preventive:
* La sosirea în unitatea de cazare, turiștii sunt sfătuiți să consulte planul de evacuare în caz de incendiu și să se informeze cu privire la modul de comportare în situații de urgență;
* Evitați improvizațiile la nivelul instalațiilor termice și electrice și efectuați verifcări periodice ale acestora;
* NU utilizați substanțe ușor infamabile (benzină, motorină) pentru aprinderea focului;
* Nu lăsați nesupravegheat focul deschis (grătare, sobe, șeminee) și nu aprindeți focul în apropierea materialelor combustibile;
* Evitați alimentarea simultană a mai multor consumatori electrici dintr-o singură sursă;
* Interziceţi jocul copiilor cu focul;
În sezonul rece, persoanele în vârstă sunt printre cele mai expuse riscurilor asociate utilizării necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire. Mulți dintre aceștia au nevoie de sprijin pentru a pregăti și verifca sobele și coșurile de fum, care, dacă sunt neîntreținute sau defecte, pot duce la incendii cu consecințe tragice.
ISU Dâmbovița face apel la fecare cetățean să fe alături de părinți și bunici în această perioadă și să sprijine respectarea următoarelor măsuri preventive:
* Inspectarea coșurilor pentru a identifca orice fsuri ce pot permite scânteilor să ajungă la materialele combustibile;
* Curățarea regulată a coșurilor pentru a elimina funinginea ce poate provoca incendii sau bloca canalele de evacuare a fumului;
* Tencuirea și văruirea părții coșului din pod, pentru a facilita detectarea din timp a eventualelor fsuri;
* Îngroșarea zidăriei coșului la nivelul planșeelor și păstrarea unei distanțe de siguranță între coș și materialele combustibile;
* Menținerea unei distanțe adecvate între coș și elementele combustibile ale acoperișului.
De asemenea, se recomandă instalarea detectoarelor de fum în locuințe, pentru
a alerta din timp locatarii în cazul acumulărilor de fum sau gaze toxice. Este important de reținut că incendiile izbucnite pe timp de noapte sunt și mai periculoase, find adesea descoperite prea târziu.
Fiecare dintre noi poate schimba cursul evenimentelor prin prevenție. Ajutându-i pe cei dragi să-și protejeze locuințele, contribuim la evitarea unor situații care pot distruge într-o clipă agoniseala de-o viață.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot f obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire
în situații de urgență fipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, care poate f descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița își reafrmă angajamentul de a proteja siguranța cetățenilor prin acțiuni preventive și prin desfășurarea de campanii educative adresate comunității. Prin respectarea recomandărilor transmise și implicarea activă a fecărui cetățean, putem contribui împreună la reducerea riscului de incendii și la crearea unui climat de siguranță pe perioada sezonului rece.
Vă dorim să vă bucurați de minivacanța de 1 Decembrie în siguranță, fără evenimente care să vă pună viața în pericol!
