Recomandările pompierilor pentru minivacanța prilejuită de celebrarea Unirii Principatelor Române

În perioada următoare, având în vedere minivacanta prilejuită de celebrarea Zilei Unirii Principatelor Române, peste 140 de pompieri dâmbovițeni sunt pregătiți să intervină pentru acordarea ajutorului medical de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.


Pentru menținerea climatului de siguranță misiunile din dinamică vor fi optim acoperite prin intermediul celor peste 100 de mijloace tehnice, inclusiv echipaje de stingere, echipaje de descarcerare și ambulanțe SMURD.


Tuturor celor care aleg să-și petreacă timpul liber în zonele turistice și de agrement le recomandăm să țină cont de următoarele:
1. Dacă mergeți spre zonele montane, trebuie să vă interesați înainte de plecare cu privire la starea vremii, să aveți echipament corespunzător și să nu vă abateți de la traseele marcate pentru a evita producerea unor accidente cu consecințe grave.
2. În spațiile de cazare turiştii se vor informa cu privire la modul de comportare şi evacuare în caz de incendiu și vor consulta și respecta cu strictețe planurile de evacuare prezente în fiecare cameră de cazare, în cazul producerii unei situații de urgență.

3. Parcarea autoturismelor se va face de o manieră încât să nu blocheze accesul la hidranții stradali sau să reducă dimensiunea căilor de circulație pentru a se asigura accesul facil autospecialelor de intervenție în cazul producerii unei situații de urgență.
4. Utilizarea focului deschis în zonele de agrement şi în gospodăriile populaţiei trebuie să se facă numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţiile învecinate.
5. Fiți atenți la utilizarea sobelor sau a echipamentelor folosite pentru încălzirea locuinței și NU folosiți mijloace de încălzire (sobe, reșouri, calorifere electrice, aeroterme și alte echipamente) cu defecțiuni sau improvizații.
6. O grijă deosebită trebuie acordată copiilor, la îndemâna cărora nu trebuie lăsate mijloace de aprindere (chibrituri sau brichete).


Ne dorim ca cetățenii să manifeste responsabilitate și să respecte măsurile de apărare împotriva incendiilor, iar dacă vor fi observate, pe durata evenimentelor, probleme medicale ori persoane aflate în situații deosebite, îi rugăm să anunțe de îndată echipajele de intervenție pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!
Vă dorim să petreceți în siguranță, alături de cei dragi!

Documente