Zilele Porților Deschise la ISU Dâmbovița

În perioada 12-13 octombrie, între orele 10:00 și 18:00, toate subunitățile Inspectoratului
pentru Situații de Urgență din județ își vor deschide porțile pentru vizitatori. Cu acest
prilej, cetățenii vor avea oportunitatea de a cunoaște îndeaproape activitatea pompierilor,
prin expoziții de echipamente și autospeciale, demonstrații tehnice, precum și activități
interactive pentru copii.


De asemenea, personalul specializat va fi disponibil pentru a oferi informații despre
utilizarea echipamentelor de protecție și intervenție în diverse situații de urgență,
contribuind astfel la consolidarea legăturii dintre comunitate și salvatori. Copiii vor putea
urca în autospecialele de intervenție, asistând la demonstrații ale echipajelor.


Evenimentul este organizat în contextul Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului
Dezastrelor, care are loc anual pe data de 13 octombrie, fiind o inițiativă de conștientizare
a importanței pregătirii și educării publicului în fața situațiilor de urgență.
Vă invităm să participați în număr cât mai mare la această activitate dedicată siguranței
comunității, pentru a descoperi împreună cum putem construi o Românie Rezilientă!

COMPARTIMENT
INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Documente