Accident rutier produs în localitatea Decindeni, unde un autoturism a ieșit în afara părții carosabile
Noaptea trecută, în jurul orei 22:55, am fost solicitați să intervenim în cazul unui accident
rutier produs în localitatea Decindeni, unde un autoturism a ieșit în afara părții carosabile.
Detașamentul de Pompieri Târgoviște a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și
spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD, iar Serviciul de Ambulanță
Județean Dâmbovița a intervenit cu două echipaje.
La fața locului au fost identificate patru persoane rănite, dintre care două se aflau în stop
cardio-respirator. Echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare.
Trei dintre victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.
Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, cea de-a patra victimă
nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.
Concomitent au fost asigurate măsurile de prevenire și de stingere a incendiilor.
COMPARTIMENT
INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE