Măsurile adoptate la nivelul județului Dâmbovița, în contextul minivacanței prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului
Cu ocazia minivacanței prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Basarab I” va monitoriza permanent evoluția situației operative din teren, iar la nevoie vor fi dispuse măsuri suplimentare pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților.
Zilnic, peste 130 de pompieri care încadrează mijloace tehnice vor fi pregătiți să intervină pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.
Prevenirea reprezintă o componentă extrem de importantă pentru evitarea evenimentelor deosebite, care pot pune în pericol viața sau bunurile. Astfel, pentru înlăturarea și reducerea riscului de manifestare a situațiilor de urgență în perioada aceasta se vor intensifica controalele de prevenire, cu prioritate la locurile unde se preconizează sau se înregistrează un aflux mare de persoane.
De asemenea, pentru menținerea climatului de siguranță, misiunile vor fi optim acoperite prin intermediul celor peste 100 de mijloace tehnice, inclusiv echipaje de stingere, echipaje de descarcerare și ambulanțe SMURD.
Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, recomandăm cetăţenilor să respecte următoarele măsuri preventive:
ü prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în zonele de agrement şi în gospodării se face numai în locuri special amenajate, în condiţii şi la distanţe care să nu permită propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii sau la alte vecinătăţi;
ü pregătiți focul doar în spații special amenajate, cât mai departe de vegetație;
ü înainte de plecare stingeți focul cu apă și acoperiți cu pământ cenușa rezultată;
ü le recomandam părinţilor să-şi supravegheze permanent copiii şi să nu-i lase niciodată în apropierea focului;
ü la sosirea în unitatea de cazare, studiați planul de evacuare în caz de incendiu;
ü informați personalul de la recepție, dacă identificați căi de evacuare blocate;
ü verificați modalitatea de deschidere a ferestrelor;
ü înotați numai în locuri special amenajate;
ü nu intrați în apă după expunere îndelungată la soare;
ü este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate sau aruncarea la întâmplare a țigărilor și chibriturilor aprinse.
De asemenea, în această perioadă vă recomandăm să urmăriți avertizările meteorologice, iar în cazul unor fenomene meteo periculoase, întrerupeți orice activitate în aer liber și respectați recomandările autorităților.
Vă dorim să vă bucurați de minivacanță fără evenimente care să vă pună viața în pericol!